Noua gama de automobile electrice BMW i promite sa schimbe complet modul in care privim automobilul.
Guvernul nu a reușit nici până acum să rezolve problemele birocratice de pe Arad-Șiria și Arad-Felnac.
ARAD. Liber la reparații de întreținere. Cele 27 de străzi din municipiu aflate în acest moment în administrarea Ministerului Dezvoltării pot fi reparate de către municipalitate. După doi ani de zile celor 19 km de străzi li se vor acoperi gropile.
ARAD. Anul 2012, deşi auster, a fost unul destul de bun în ceea ce priveşte infrastructura rutieră a judeţului. Aproximativ 90 de kilometri de drumuri judeţene au fost modernizaţi anul trecut. Iar pentru 2013 speranţele sunt destul de mari din punctul de vedere al reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad (CJA).
Compania de drumuri licitează întreţinerea drumurilor naţionale din Arad, dar şi a autostrăzii.
Local
ŞIRIA. „Astăzi este o zi cu o profundă încărcătură emoțională pentru mine și pentru Comuna Șiria” – a anunţat, luni, pe Facebook, Valentin Bot, primarul localităţii.
UT Arad
ARAD. UTA a pierdut ultimele două meciuri din campionat, iar Adrian Mihalcea spune că ele au schimbat, cumva, drumul echipei. E clar, ne îndreptăm spre play-out, nu play-off.
România
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a anunțat, marți, că a retras propunerea de program-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidența timpului de muncă în instituțiile publice de spectacol sau concert, precizând că vor fi căutate alte soluții, deoarece problema rămâne.
Local
În prealabil, proprietarii vizați vor primi o somație însoțită de o fișă de evaluare, document în care sunt detaliate problemele identificate la nivelul fiecărei clădiri sau al fiecărui teren. Imobilele și terenurile din municipiu, aflate în proprietate privată, cu grad accentuat de degradare
România
Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, a solicitat marți Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților.
ARADON Sport local
ŞIRIA. Penultima etapă zonală din Campionatul Judeţean de futsal, ediţia 2026, s-a desfăşurat duminică în sala de sport din Şiria.
Local
Stelian Dorel Paven, polițistul arădean prins în flagrant în timp ce lua mită, a contestat măsura arestului preventiv.
România
Anul trecut, 63,8% dintre tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din Uniunea Europeană au folosit instrumente de Inteligență Artificială generativă (AI), aproape dublu față de populația generală (cei cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani), unde ponderea a fost de 32,7%, arată datele publicate marți de Eurostat, cu ocazia Zilei pentru un internet mai sigur.