Roland Nagy crede că Sebiş şi Becicherec nu şi-au spus ultimul cuvânt şi admite că a ajuns foarte repede pe locul I.
Conform calendarului decis, joi, de Guvern, pensiile se plătesc din 3 aprilie prin poştă şi din 7 aprilie pe card, iar salariile se vor plăti între 6 şi 8 aprilie.
ARAD. Luni, la Bucureşti, a avut loc o nouă rundă de convorbiri între comisiile de fuziune ale PNL şi PDL. Marţi, cel mai probabil, va fi stabilită data congresului comun al celor două partide, fiind în discuţie zilele de 12 sau 19 iulie, spune Gheorghe Falcă.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.
Local
Din lungimea totală de 4 kilometri a șoselei, pe 2,5 kilometri e nevoie de realizarea unor ziduri de sprijin.