ARAD.Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, consideră că apelul preşedintelui Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, la formarea unui Bloc al Uniunii Naţionale (BUN) nu este decât o încercare de păcălire a electoratului.
ARAD. Mihail Neamţu şi Nicolae Popa au reprezentat Noua Republică la întâlnirea Consiliului Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR Council Meeting), în cadrul căreia s-a votat acceptarea formală a partidului ca membru cu drepturi depline al AECR, a comunicat liderul organizaţiei arădene, Ion Stan.
ARAD. În cadrul alegerilor interne ale Partidului Noua Republică Arad, au fost reconfirmaţi în funcţiile de conducere vicepreşedintele dr. Mircea Alexa şi preşedintele Ion Stan.
Partidul Noua Republică Arad acuză acuză USL şi pe Traian Băsescu de încercarea de „îngenunchiere” a justiţiei.
În această după amiază, la sediul Partidului Noua Republică Arad, a fost marcată împlinirea a doi ani de la lansarea asociaţiei. Preşedintele filialei, Ion Stan, a prezentat istoricul formaţiunii şi câteva elemente ale strategiei în vederea alegerilor europarlamentare.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.