ARAD. La sediul PNŢCD, liderii celor două fracţiuni au stat de vorbă cu Victor Ciorbea căutând căi de colaborare.
ARAD. Invazie de argentinieni, care îşi încearcă norocul sub culorile „Bătrânei Doamne”!
Cântăreaţa Mel B a confirmat că trupa Spice Girls intenţionează să revină în curând pe scena muzicală, relatează site-ul Contactmusic.
Atacantul Adrian Mutu s-a prezentat, ieri, la reunirea grupării AC Fiorentina, vindecat după problemele la genunchi şi la cot pe care le-a avut sezonul trecut, internaţionalul român fiiind considerat cel mai mare „câştig” al echipei din Florenţa din acest intersezon.
Trupa Destiny s Child se reuneşte, nu din propria
voinţă ci pentru că fetele sunt obligate de
un contract pe care l-au semnat cu casa de discuri Columbia
Records.
voinţă ci pentru că fetele sunt obligate de
un contract pe care l-au semnat cu casa de discuri Columbia
Records.
România
Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 și este proiectată să ajungă la circa 90% din PIB în 2036, conform Raportului de convergență pentru 2026, publicat miercuri de Comisia Europeană.
Local
În vârstă de 51 de ani. Lucian Vărșăndan a făcut parte colectivul Teatrului German de Stat Timișoara din 1999, când a fost angajat pe postul de secretar literar al singurei instituții din România care produce exclusiv spectacole în limba germană.
România
Președintele Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că partidele și-au asumat că vor veni la Cotroceni cu condițiile pe care le au pentru a susține o guvernare minoritară, urmând ca joi să discute între ele aceste aspecte, iar vineri să-i prezinte concluziile șefului statului.
ARADON Sport local
Formația arădeană păstrează un nucleu important din sezonul precedent, extrema fiind a 5-a jucătoare anunțată de club pentru stagiunea viitoare.
România
Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea prin care este prelungită plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2026.
Local
Potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie, temperatura maximă absolută pentru luna iunie la stația meteorologică Arad este de 37,8 grade Celsius, valoare înregistrată pe 30 iunie 2022 și egalată pe 26 iunie 2025.
România
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, membru al Biroului Național al USR, anunță că partidul din care face parte propune o rotație la guvernare între un executiv minoritar PNL-USR-UDMR și un cabinet monocolor PSD.
Advertorial
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.
România
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1