ARAD. Universitatea „V. Goldiş” a fost prezentă, zilele trecute, la reuniunea Consiliului executiv al Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare. Cu acest prilej a semnat un acord de participare în cadrul unui program de mobilităţi LEO FEDE urmând ca din anul 2010 să fie parteneră în cadrul acestuia. Programul vine în întâmpinarea absolvenţilor FEDE, acordând 53 de burse pentru stagii în străinătate.
ARAD - Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a dezbătut cu colegii din Ungaria legislaţia muncii.
Mutya Buena a făcut tot posibilul să îşi convingă foste colege de trupă să se reunească.
NADLAC - Clubul Orăşenesc al Pensionarilor organizează o petrecere, de Ziua Persoanelor Vârstnice.
ORADEA - Luni a luat fiinţă Comitetul de
Dezvoltare Metropolitană Oradea (CDMO), cu rol
consultativ, creat în scopul atragerii de investitori
şi de fonduri structurale, dar şi pentru
accelerarea intervenţiilor şi implementarea
proiectelor care vizează Zona Metropolitană
Oradea (ZMO).
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
Adrian Mihalcea speră ca istoria să se repete și echipa arădeană să joace, iarăși, bine și să câștige cu Petrolul.
1
În municipiu s-au înregistrat -3,3 grade Celsius, în timp ce în zonele deluroase din estul județului a fost mai cald.