ARAD - Probleme în CLM: validarea mandatului de
consilier local al Cameliei Răsunoiu ar putea să
nu mai aibă loc astăzi în CLM, dacă
executivul va ţine cont de adresa trimisă de
conducerea centrală a Partidului Conservator.
ARADON Sport local
Campionatul Ligii a III-a a ajuns în faza de play-off/out. Viitorul e sus, Pecica și Sântana, jos!
Mapamond
Președintele american Donald Trump s-a lăudat miercuri seara, într-un discurs de la Casa Albă adresat națiunii, cu victoriile „decisive” și „zdrobitoare” obținute împotriva Iranului, scriu AFP și Reuters.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri seară că Statele Unite sunt o forță militară de neoprit, adăugând că războiul este „o investiție reală” pentru copiii americani și generațiile viitoare, scriu AFP și Reuters.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2 a NASA, care va fi primul care va face ocolul Lunii în mai bine de 50 de ani, a ajuns pe orbita terestră miercuri, a anunţat un responsabil al agenţiei spaţiale americane la scurt timp după decolarea rachetei.
2
România
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
2
România
Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțional un articol din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, articol care prevedea că Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru numirea în funcția de inspector la Inspecția Judiciară este aprobat prin ordin al inspectorului-șef.