ARAD. Şedinţa revoluţionarilor arădeni din Asociaţia „21 decembrie 1989” s-a lăsat cu cinci excluderi, a declarat preşedintele Viorel Humel, care a prezentat participanţilor discuţiile cu reprezentanţii Blocului Naţional al Revoluţionarilor şi cu un secretar de la Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor, care au avut loc la Bucureşti.
ARAD. După ce, pe data de 04 februarie, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie Arad, Mircea Ardelean, a fost demis din funcţie, luni, 18 februarie, în cadrul unei noi Adunări Generale, în locul său a fost ales Viorel Humel.
ARAD. După ce preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie 1989 ” Arad a fost demis din funcţie, luni seara, preşedintele interimar, Viorel Hummel, care a ocupat până acum funcţia de vicepreşedinte, a convocat Adunarea Generală, pe data de 18 februarie 2013, ora 16,00, la Casa Sindicatelor.
ARAD. Membrii „Asociaţiei 21 Decembrie 1989 ” Arad salută „Cuvântul de bună regăsire ” al lui Victor Socaciu. „Noi, camarazii săi din Asociaţia „21 Decembrie 1989 ”, aşteptăm de mulţi ani un secretar de stat care cunoaşte realitatea, apreciază revoluţionarii adevăraţi şi doreşte să îi repună la loc de cinste în societatea românească.
În cuvântul pe care l-a rostit vineri, la slujba de pomenire a eroilor Revoluţiei din 1989, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Andrei Andreicuţ a subliniat că încet, încet, amintirea celor care au căzut pentru libertate acum 23 de ani se stinge din inima şi memoria noastră.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.