aradon.ro Web analytics

Secretatul de stat Raed Arafat a anunțat că „începând din 18 martie, rezidenții la specialitățile medicină de urgență, anestezie terapie intensivă, boli infecțioase, vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secții în care sunt distribuiți și se vor prezenta până la ora 12.00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele și gărzile din secțiile a căror specialitate o urmează”.

Mapamond

Polonia şi Grecia cer un scut antiaerian care să protejeze UE, în contextul războiului din Ucraina
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene să se doteze cu un scut antiaerian, pentru a se proteja mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, potrivit unui comunicat comun al celor două state, informează AFP.

România

Florian Coldea, plasat sub control judiciar pe cauţiune
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Local

Pensionarea închide cabinetele medicale
Două cabinete ale Spitalului Judeţean se închid, după ce medicii care le deserveau s-au pensionat.

România

Denunţătorul foştilor generali SRI susţine că aceştia i-ar fi cerut 600.000 de euro pentru a scăpa de închisoare
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene. 1

Ştiri sportive

Corvinul Hunedoara a primit licenţa UEFA şi va participa în Europa League
Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara, câştigătoarea Cupei României, a primit, joi, licenţa de participare în competiţiile europene şi va evolua în ediţia 2024-2025 a UEFA Europa League. 1

România

Minoră lovită în plin pe trecerea de pietoni, la Oradea
ORADEA. Accidentul a avut loc joi, 23 mai, puțin după ora 14:00. 3

Local

Mansarda unei case din municipiu a luat foc
Incendiul a afectat acoperișul și mansarda pe aproximativ 70 de metri pătrați. Cauza este în curs de stabilire.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-05-2024 sunt următoarele:

Mapamond

Zelenski denunţă atacul rusesc cu rachete asupra Harkovului care a ucis cel puţin 6 persoane
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat joi un dublu atac rusesc cu 15 rachete asupra localităţii Liubotin şi a oraşului Harkov, în urma căruia, potrivit primelor informaţii, au fost ucise cel puţin şase persoane, relatează EFE. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.