Majoritatea autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în februarie sunt pentru zona rurală.
Dacă dintotdeauna ai visat la o viaţă frumoasă în care să te bucuri şi să profiţi de fiecare clipă, o viaţă în care să trăieşti şi să te simţi împlinit acum este momentul să iei cea mai importanta decizie, aceea de a te muta în Westfield.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a vorbit puțin despre meciul cu FC U Craiova, dar a luat-o la țintă pe Dinamo.
Local
De fiecare dată, în preajma alegerilor, ne amintim, nu întâmplător, de Caragiale.
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Local
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai.
8
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.
1
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat luni, la Paris, ca ţara sa şi Uniunea Europeană să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi să rămână „partenere”, în pofida diferendurilor multiple, de la comerţ la Ucraina, relatează AFP.
2