ARAD -Jucătorii şi fanii, deopotrivă, trebuie să facă totul pentru ca „Bătrâna Doamnă” să urce pe primul loc.
Revenit recent la UTA, Bogdan Toc a fost probat sâmbătă, în ultimele secvenţe, şi pe un post mai neobişnuit: cel de mijlocaş defensiv.
ARAD - Meciul de la Bekescsaba şi cel cu Mako sunt hotărâtoare în alcătuirea lotului pentru retur.
ARAD - Deşi este la zi cu plăţile către actualii jucători, clubul are de achitat sume mari către „foşti”.
ARAD - Roland Nagy a dezvăluit faptul că din
ultimele două meciuri trebuie scos maximum.
Local
Temperaturile vor ajunge până la 37 de grade, vineri, în Arad, fiind emis și un cod portocaliu de caniculă.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dat detalii despre cei patru CFR-iști acuzați de delapidare în formă continuată și o femeie acuzată de complicitate.
ARADON Sport local
ARAD. Secția de baschet a CSŞ Gloria Arad primește o nouă confirmare a valorii sale, dovadă cele cinci convocări sub tricolor.
Mapamond
Președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara miercuri seara (ora locală), transmit agențiile EFE și Reuters.
Evenimente
ARAD. Iubitorii de mişcare în natură sunt invitaţi sâmbătă, 27 iunie, la o drumeţie în Parcul Natural Lunca Mureşului, organizată de Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad.
Local
Între acestea se află şi două destul de... tentante – una în Protopopiatul Arad, alta în Protopopiatul Lipova.
Mapamond
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbuşite în Caracas. Numărul victimelor poate fi de zeci de mi.
Advertorial
Când alegi un spațiu comercial, nu cumperi doar metri pătrați. Cumperi vizibilitate. Vad comercial. Acces. Posibilitatea ca afacerea să crească. Via Universitate dezvoltă și componenta comercială a proiectului rezidențial, într-o zonă cu una dintre cele mai active comunități urbane din Arad.