Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, publicat în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, a apărut de curînd la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.
ARAD. Joi, de „Ziua eroilor”, la Arad, în mai multe locaţii au fost oficiate slujbe de pomenire şi s-au depus coroane de flori.
ARAD. Asociația Sportivă „Victoria”, CSM Arad și DJST Arad organizează sâmbătă, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor „Victoria”, a treia ediție a Memorialului „Eugen Roman” la tenis de masă, competiție inclusă în calendarul Amatur, un adevărat circuit al amatorilor sportului cu mingea de celuloid din întreaga țară.
Un român şi un kosovar au fost prinşi la frontiera Nădlac, cu acte şi ştampile false.
Local
Noua Lege a Integrității a dus la demisia a șase consilieri județeni PNL și la autosuspendarea unui al șaptelea.
ARADON Sport local
Concursul poli-sportiv, cu probe de înot, ciclism şi alergare, ar putea deveni etapă de Campionat European.
Advertorial
Din 1 septembrie începe o nouă campanie de colectare cu predare gratuită a deșeurilor voluminoase în municipiul Arad
Local
Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea documentațiilor inițiale pentru viitoarea piațetă a fost scos de pe ordinea de zi.
Local
Tribunalul Bihor a admis contestația depusă de fostul polițist, prins în februarie luând mită și în iulie dându-se drept polițist, deși demisionase din IPJ. Bărbatul a scăpat de arestul preventiv, fiind plasat sub control judiciar.
România
Căldura persistentă și lipsa precipitațiilor din ultimele două luni afectează culturile de vară și aprovizionarea cu furaje în Europa de Vest și Centrală, arată cel mai recent buletin MARS al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că miercuri, 26 august, în intervalul orar 19:00–23:00, se va institui restricționarea temporară a circulației rutiere pe str. Academia Teologică și str. Emanoil Gojdu.
Local
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA, anunță că lucrările pentru modernizarea drumurilor din nordul județului sunt în grafic.