Începând cu anul școlar 2025–2026, elevii de la clasele cu profil artistic, sportiv sau pedagogic care nu obțin cel puțin media 6 la disciplinele de specialitate vor fi transferați la alte profiluri sau specializări. Măsura este prevăzută într-un ordin al Ministerului Educației publicat în Monitorul Oficial, care modifică Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
Începând cu anul școlar 2025–2026, toate școlile din România vor putea folosi catalogul electronic, fără să mai fie nevoie să aplice pentru statutul de unitate-pilot, așa cum era obligatoriu până în prezent. Decizia vine odată cu modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), prin Ordinul nr. 4.498/2025, publicat în Monitorul Oficial.
Let’s Do It, Romania! aniversează în 2025 15 ani de activitate dedicată protejării mediului și implicării civice. Cu această ocazie, organizația lansează o inițiativă inedită, primul Concurs Național de Raportare a Deșeurilor și Ambroziei, destinat tuturor cetățenilor care vor să contribuie activ la curățenia din România, printr-o simplă raportare făcută prin aplicația mobilă Let’s Do It, Romania!.
ARADON Sport local
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.
UT Arad
BUCUREŞTI. Înfrângerea de pe terenul liderului la zi, Univ Craiova, nu i-au resemnat pe cei de la FCSB şi nici pe specialiştii care nu concep un play-off fără gruparea campioană.
1
Local
Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.
Local
Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.
UT Arad
Pospelov a fost văzut și cel mai bun jucător al meciului UTA – FC Botoșani.