Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE), cele două organizații reprezentative pentru învățământul preuniversitar, au transmis un comunicat comun în care aduc critici la adresa ministrului Educației, Daniel David, și a președintelui României, Nicușor Dan. Sindicaliștii îi acuză pe cei doi de minciună și lipsă de transparență în legătură cu noile măsuri pregătite pentru sistemul educațional.
Local
Circulația pe Calea Victoriei, în zona lucrărilor la magistrala de termoficare, a fost reluată în regim de șantier pe direcția stadionului UTA și a Gării Arad.
Local
Traficul rutier de pe principalele drumuri din județul Arad este monitorizat sâmbătă, 10 octombrie, cu ajutorul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație. Abaterile constatate din aer sunt transmise polițiștilor aflați la sol.
Local
Doi bărbați din județul Ialomița au fost amendați de jandarmii arădeni după ce au cerut bani participanților la Târgul de Toamnă, pretinzând că reprezintă o asociație umanitară.
România
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
1
România
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
2
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
1