Integrarea totală a României în spaţiul Schengen va avea ca efect dezvoltarea economiei, fiind o garanţie că exporturile româneşti vor avansa puternic în acest an, afirmă premierul Marcel Ciolacu, care îşi exprimă încrederea că vor fi depăşite toate obstacolele generate de contextul internaţional dificil.
Ordonanţa „Trenuleţ” vine cu taxe suplimentare şi eliminarea unor facilităţi fiscale, iar efectele catastrofale ale acestor măsuri vor trebui acoperite tot de mediul privat, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
România
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia, venită să-i ia un interviu.
Mapamond
Parlamentul Ucrainei l-a aprobat joi pe Serghi Korețki în funcția de prim-ministru al țării, acesta devenind al treilea șef al guvernului ucrainean de la începutul invaziei ruse pe scară largă, în 2022, transmit Reuters și dpa.
Local
ARAD. Un pompier arădean a primit o distincție din partea Ministerului Afacerilor Interne, cu ocazia Zilei Ministerului.
România
Rezultatele extragerilor din data de 16-07-2026 sunt următoarele:
Local
Un tânăr din Sântana și-a pus capăt zilelor în urmă cu câteva luni, însă trupul său a fost descoperit abia pe 9 iulie 2026.
Local
Pompierii militari au efectuat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la Bătuța. Scenariul propus: gestionarea unui accident feroviar într-un tunel.
Local
Reprezentanții Companiei de Apă anunță că, în prezent, se fac teste tehnice la noul rezervor de apă potabilă din Hălmagiu.