MAE a anunţat, luni, în urma unei solicitări MEDIAFAX, că opt români au fost răniţi în accidentul rutier produs pe o autostradă din Austria. Dintre aceştia, doi au suferit răni mai grave, iar alte şase persoane, printre care şi trei minori, au fost rănite uşor. Mai multe persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după ce un microbuz şi un autoturism înmatriculate în România au intrat în coliziune cu un camion, pe o autostradă din Austria, informează presa austriacă.
Cea mai îndelungată eclipsă totală de Lună a secolului poate fi urmărită în noaptea de vineri spre sâmbătă, fenomenul fiind similar cu imaginea unei „lunii sângerii”, explică specialiştii. Dacă astăzi oricine se poate bucura de spectacolul celest, în trecut schimbarea culorii selenare provoca panică.
O fotografie cu tânărul aflat pe plafonul mașinii în timp ce aceasta rula a fost postată, luni, 23 iulie, pe rețeaua de socializare Facebook. În imagine se poate observa că autoturismul are numere de înmatriculare de Arad, iar pe luneta autoturismului, în partea stânga sus, poate fi observat semnul începătorului - celebra „lămâie”.
Local
Pentru că spaţiul permite, municipalitatea plănuieşte plantarea a 24 de arbori în această toamnă. Unde se mai fac plantări în oraş?
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțională cu social-democrații în perioada următoare.
Ştiri sportive
Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1. Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP.
România
Elevii s-au întors luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Mapamond
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP.
1