Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Adrian Ţolea, consideră că adoptarea legii privind pensiile speciale pentru parlamentari constituie o „sfidare” la adresa românilor.
ARAD. Pe holul Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol” încă mai puteţi vizita expoziţia „Ziua cea mare a românilor – 1 Decembrie1918”.
ARAD. Un incident neobisnuit a avut loc sambata seara, intr-un bloc de pe Calea Romanilor. O femeie de aproximativ 80 de ani a cazut pe scari de la etajul 7. In urma cazaturii, batrana a ramas blocata cu capul intre gratiile balustradei de pe casa scarii.
Cei doi istorici s-au aflat, vineri, la Arad pentru a ne face să înţelegem că, dincolo de aparenta-i dificultate, istoria ascunde o mare frumuseţe.
ARAD. Un trotuar folosit ca șoșea. Și e frumos dar după ce vor trece mai multe mașini și căruțe peste el se va face una cu pământul. Păcat. Reabilitarea zonei Podului Traian a inclus și pavarea unei bucăți din digul care duce spre fosta Fabrică de Zahăr.
Local
Pompierii intervin cu un echipaj de descarcerare, iar la fața locului au fost trimise și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP.
1
România
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) susţine că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea demersurilor legate de viitoarea lege a salarizării nu împiedică desfăşurarea consultărilor cu partenerii sociali şi a activităţilor de fundamentare tehnică, precizând că instituţia nu a iniţiat un proiect de lege, ci a elaborat un document de lucru pentru o posibilă iniţiativă parlamentară.
1
România
Curtea de Apel București a confirmat marți o decizie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârii PNL de a convoca Congresul Extraordinar al partidului din 21 iunie.