Nelu Iordache, fostul administrator al firmei Romstrade, caută orice modalitate pentru a scăpa de puşcărie.
ARAD. Administratorul companiei Romstrade, Nelu Iordache, ce a fost trimis în judecată pentru delapidare, după ce a consumat banii destinaţi autostrăzii Nădlac-Arad pe achiziţii de terenuri, are o nouă problemă cu legea. Şi de această dată este vorba tot despre „mânării” cu banii statului.
ARAD. Situaţia juridică a lui Nelu Iordache, administratorul Romstrade, se agravează pe zi ce trece. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au adus la sediu pentru a-i aduce la cunoştinţă un nou cap de acuzare. BCR a făcut o plângere pe numele lui Iordache, acuzându-l pe acesta de o înşelăciune de aproximativ 15 milioane de euro. Primele probleme ale lui Iordache i s-au tras de pe autostrada Nădlac-Arad, iar această plângere se referă tot la şoseaua cu pricina.
Local
Fostul colaborator al Jurnal arădean- Aradon a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.
Local
Surpriza nu a fost punerea în circulație a noului pod hobanat, o așteptam, ci modul inedit în care a fost făcută această inaugurare.
Mapamond
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a subliniat importanța unității în diversitate, joi, în mesajul său anual de Crăciun, în contextul în care comunități din întreaga lume se află sub presiunea războaielor și a tensiunilor, transmite Reuters.
Local
Fostul paroh din Craiva îşi continuă slujirea la Şofronea. Noul paroh din Arăneag e fiul fostului paroh, care a murit anul trecut.
România
Consumatorii vulnerabili de energie ar putea beneficia în continuare de sprijin financiar din partea statului pentru plata facturilor la electricitate.
Local
Furtul a avut loc în luna septembrie, autorul fiind un bărbat de 35 de ani cu antecedente penale. Prejudiciul cauzat se ridică la 21.000 de lei.
Mapamond
Cântăreața americană Taylor Swift a donat 1 milion de dolari către organizația nonprofit Feeding America, principala rețea de combatere a foametei în Statele Unite, transmite marți agenția EFE.
Mapamond
O surpriză regală: prințesa Kate și fiica sa, prințesa Charlotte, au interpretat împreună o melodie la pian în timpul transmisiunii televizate de miercuri seara a concertului de colinde de Crăciun organizat de soția prințului moștenitor William al Marii Britanii, transmite AFP.