BRĂNIȘCA. Filiala județeană de Cruce Roșie Arad a obținut locul I etapa zonală a concursului național de acordare prim ajutor, concurs destinat detașamentelor de intervenție în caz de dezastre și calamități naturale.
Filiala judeţeană aminteşte că la 4 iulie 1876 s-a înfiinţat Societatea Naţională de Cruce Roşie.
ARAD. Se dă startul la un nou curs de surori de Cruce Roșie. Înscrierile se fac până la 10 iunie 2013, la sediul filialei județene de Cruce Roșie, situat pe strada Ceahlău nr. 22, de luni până vineri, între orele 9.00-16.00.
ARAD. Crucea Roşie Arad este beneficiara unui proiect care îşi propune „îmbunătăţirea condiţiilor de trai în centrele de plasament din Romania”, proiect finanţat de Crucea Roşie Germană.
Trei ani de închisoare pentru unul dintre cei mai mediatizați preoți din Arad ale cărui afaceri ilegale l-au adus în atenția presei.
UT Arad
ARAD. La finalul jocului amical cu divizionara secundă, CS Dumbrăviţa, câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor semnate de Roman şi Ciubăncan, tehnicianul roş-albilor, Adrian Mihalcea, a vorbit despre acest test, dar şi despre jocul care urmează în play-out.
UT Arad
ARAD. Pauza de naţionale, i-a oferit antrenorului Adrian Mihalcea posibilitatea de a-i vedea la lucru, în antrenamente şi un joc amical, pe jucătorii care au bifat mai puţine minute în acest an, dar şi pe câţiva juniori de perspectivă din cadrul Academiei UTA.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
1
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.