aradon.ro Web analytics


Locuitorii celui de-al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, au declarat că speră la ce este mai bine, dar că se vor pregăti pentru ce este mai rău, în timp ce Rusia a masat zeci de mii de soldaţi în apropierea graniţelor Ucrainei, iar discuţiile diplomatice nu au reuşit să producă un progres.
Bulgaria a reacţionat vineri, la solicitările Rusiei privind retragerea trupelor NATO, iar Guvernul de la Sofia argumentează că are dreptul suveran de a lua propriile decizii în materie de apărare, în colaborare cu Alianţa Nord-Atlantică, informează agenţia Reuters.

România

Ilie Bolojan, despre conflictul izbucnit în Iran: Toate structurile noastre sunt în alertă
Premierul Ilie Bolojan a declarat sâmbătă că toate structurile sunt în alertă în urma conflictul izbucnit în Iran, iar pentru cetățenii români aflați în țările care și-au închis spațiile aeriene se caută soluții pentru transportul către casă, 'în momentul în care va fi posibil să se reia zborurile'.

UT Arad

„Dacă nu o bați pe UTA, stai acasă!”
Gigi Becali s-a băgat, din nou la declarații. Ce a spus antrenorul Elias Charalambous?

Local

Peste 20 de producători locali din Arad intră în programul „Raftul cu Bunătăți Locale”
Pentru micii producători, accesul în marile lanțuri comerciale rămâne, de regulă, dificilă. În acest context, programele dedicate oferă o cale alternativă de intrare pe piața de retail.

Local

Un strung MARTA din 1908, donat HUB-ului Cultural de Greenbrier
Strungul este funcțional și este printre primele piese pregătite să facă parte din exponatele Muzeului Tehnicii și Tehnologiei, cuprins în proiectul de reconversie gândit pentru Casa MARTA.

Local

Un arădean este depistat cu cancer la fiecare opt ore
Datele indică faptul că, la fiecare opt ore, un arădean se îmbolnăvește de cancer.

Local

Protecția Civilă, marcată de ISU Arad
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad marchează Săptămâna Protecției Civile.

Local

Mile Povan, ucis de monoxidul de carbon
La doi ani distanță de la decesul artistului arădean Mile Povan, fratele lui anunță care a fost adevărata cauză a tragediei. 3

Local

Tunelurile prind formă pe Margina-Holdea
Ultimele imagini făcute publice de către DRDP Timișoara arată faptul că lucrările avansează pe șantierul ciotului lipsă.

Local

Depozitare ilegală de deșeuri, la Seleuș. Primăria are termen până pe 25 martie pentru salubrizare
În cazul neconformării, UAT Seleuș riscă aplicarea unei sancțiuni contravenționale cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei, conform prevederilor legale în vigoare.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.