Cel puţin opt persoane au murit în urma unui incendiu produs luni într-o clădire din staţiunea rusă Soci, situată pe litoralul Mării Negre, informează site-ul publicaţiei The Moscow Times.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că uciderea liderului suprem iranian Ali Khamenei și a unor membri ai familiei sale a fost o crimă 'cinică' ce a încălcat toate normele moralității umane și legii internaționale, relatează Reuters și AFP.
Mapamond
Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a declarat, duminică, că răzbunarea morții ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ucis în lovituri americano-israeliene, este „un drept și o datorie legitimă” pentru Republica islamică, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
ARAD. La sfârşitul acestei săptămâni, fotbalul judeţean se pune în mişcare în mod oficial, odată cu disputarea optimilor de finală din Cupa României, ediţia 2026-2027.
ARADON Sport local
ANDORRA LA VELLA. De doi ani purtătoare a ecusonului FIFA, arbitrul arădean Andreea Şuşcă (25 ani) este în faţa unui moment important al carierei sale: debutul în competiţiile internaţionale de seniori.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a trecut cu 2-0 la general de Sportul, după două meciuri diferite, conducând în ambele. În primul s-a impus la o diferență de 11 puncte, în al doilea de 60.
Mapamond
Teheranul a confirmat duminică moartea ghidului suprem Ali Khamenei, ucis în operațiunea militară americano-israeliană, la care a ripostat cu lovituri asupra Israelului și mai multor țări arabe care găzduiau baze militare americane, relatează agențiile internaționale de presă.
1