Zeci de mii de maghiari s-au adunat joi la Budapesta la două manifestații rivale, conduse de premierul Viktor Orban, de o parte, și de opozantul Peter Magyar, de cealaltă parte, fiecare încercând la aceste demonstrații organizate odată cu aniversarea revoluției anti-comuniste înăbușită în sânge de armata sovietică în anul 1956 să mobilizeze sprijin înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor, care se anunță disputate, consemnează agențiile AFP, Reuters și MTI.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Moscova nu va ceda niciodată presiunilor din partea SUA sau ale oricărei alte ţări şi a avertizat că răspunsul la orice atac asupra teritoriului Rusiei va fi foarte puternic, dar a sugerat continuarea dialogului cu preşedintele american Donald Trump, potrivit Reuters şi EFE.
Armata franceză trebuie să fie „pregătită pentru un șoc în trei, patru ani” în fața Rusiei, care „poate fi tentată să continue războiul pe continentul nostru”, a afirmat miercuri șeful Statului Major al Armatei franceze, generalul Fabien Mandon, pentru a justifica „efortul de reînarmare” al țării, relatează AFP.
UT Arad
„Alb-roșiii” vor juca la Târgoviște meciul cu FCSB, iar „corbii” vor evolua în „prime-time”.
România
O reducere de taxe și impozite în 2027 ar fi o mare eroare pentru că ar transmite un semnal deplorabil celor care ne finanțează și ar trimite automat România în „junk”, consideră academicianul Daniel Dăianu, președinte al Consiliului Fiscal.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat miercuri, în localitatea Sadu, că nivelul fluviului Dunărea la Cernavodă a scăzut la 182 de centimetri, situație în care procedurile de oprire a centralei nucleare electrice vor începe joi dimineața, procesul fiind unul „extrem de bine cuantificat”.
3
România
Rata anuală a inflației a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Local
Peste 20.000 de pelerini catolici sunt așteptați la Basilica Papală Maria Radna, din Lipova, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, unde vor avea loc slujbe în mai multe limbi, iar alte câteva mii de credincioși ortodocși vor fi la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche așezare cu viață monahală neîntreruptă din România.
Local
Festivalul de Film Documentar fARAD revine la Arad, cu o incursiune cinematografică în lumea animală, în cea de-a 13-a ediție.