În urma accidentelor de duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a avut șase intervenții cu descarcerare.
30 de oameni au murit, iar 54 au fost grav răniţi în accidentele produse anul acesta în județul Arad.
PÂNCOTA. Un bărbat din Pâncota a fost prins în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat și fără a avea permis auto, iar la testarea cu aparatul etilotest s-a descoperit că „șoferul” consumase alcool.
Peste 80 de accidente rutiere grave, peste 30 de persoane decedate și peste 70 de răniți grav.
ARAD. În 6 ore de acţiune rutieră, poliţiştii au dat aproximativ 300 de amenzi (în valoare de 63.000 de lei) pentru nerespectarea vitezei legale şi a depăşirilor.
România
Președintele Nicușor Dan afirmă că 20 de ani de la intrarea în Uniunea Europeană au însemnat pentru România modernizare și mai ales creșterea nivelului de trai, punctând însă că în țara noastră „există o corupție care îi sfidează pe români”, în special pe cei cu venituri mici.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că a încheiat un prim set de întâlniri cu partidele pro-occidentale și reprezentanții minorităților naționale, punctând că „România va avea un Guvern pro-occidental într-un termen rezonabil”.
România
România a fost de multe ori slabă în discuțiile din interiorul Uniunii Europene (UE) și nu și-a apărat în mod coerent obiectivele, dar a spune că liderii români se duc la liderii europeni ca să primească ordine e o lozincă ce ne îndepărtează de dezbaterea reală, afirmă președintele Nicușor Dan.
Local
ARAD. Piața Catedralei din Arad s-a transformat, vineri, într-un adevărat univers floral, odată cu deschiderea ediției 2026 a festivalului FlorAr.
Local
Comuna Socodor este menționată într-un raport al Cancelariei prim-ministrului printre cele mai performante unități administrativ-teritoriale din țară în ceea ce privește atragerea fondurilor europene în perioada 2016–2024.
Local
Exercițiul a avut loc la Lipova, iar Luna, care are un an, fiind încă în perioada de pregătire și dresaj, a reușit să găsească una dintre victime.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, transmite un mesaj de Ziua Europei, arătând că modernizarea României este „o luptă grea” şi mulţumindu-le celor care ies astăzi în stradă pentru a susţine valorile democratice.
România
Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars în totalitate în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă.