O nouă zi de evaluări pentru directorii de şcoli. 9 s-au prezentat la comsiile de examinare, 9 au fost admişi. Singura şcoală cu mai mulţi candidaţi a fost la Sebiş, unde au fost două candidate pentru postul de director adjunct. Ambele au fost admise, dar punctajul a fost în favoarea Getei Gudiu care a luat 140 puncte faţă de Ramona Braiţiu care a luat 138, 75 puncte.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că Guvernul pe care îl va propune va avea trei viceprim-miniștri din partea PNL, USR și UDMR, menționând că nu va crește numărul de ministere.
2
Local
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.
România
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.