Local
Un polițist judiciar din Arad a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu pentru că nu a dispus începerea urmăririi penale într-un caz de viol asupra unui copil.
România
Educația este domeniul în care România se află cel mai departe de obiectivele asumate la nivel european și internațional, potrivit Raportului anual de monitorizare pentru anul 2024 al Planului Național de Acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.
1
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a asigurat miercuri pe rețeaua sa Truth Social că Venezuela va achiziționa doar produse americane cu veniturile din petrolul venezuelean vândut de Statele Unite în cadrul unui acord cu Caracasul, notează AFP.
Mapamond
Doi fermieri au fost arestați pentru că au sărbătorit capturarea președintelui Nicolás Maduro de către Statele Unite în timpul atacului din 3 ianuarie din Venezuela, a făcut cunoscut miercuri o organizație neguvernamentală, citată de AFP.
România
Elevii se întorc joi la cursuri după vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Mapamond
Președintele american Donald Trump studiază „activ” împreună cu echipa sa posibilitatea ca SUA să cumpere Groenlanda, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, care a refuzat încă o dată să excludă o preluare militară a acestei insule ce este un teritoriu autonom din cadrul Danemarcei, țară cu care secretarul american de stat Marco Rubio va avea discuții pe acest subiect, relatează agențiile AFP și EFE.
3
Local
ARAD. Consiliul Județean a decis, în această seară, închiderea temporară a tronsonului de drum Slatina – Mădrigești, ca urmare a căderilor masive de zăpadă și a condițiilor periculoase de trafic înregistrate în zonă.
5
România
Prim-ministrul Bolojan are de plătit impozite aproape duble pentru locuința din Vadu Crișului și apartamentul din Oradea, conform unor date prezentate de Antena 3 CNN.
7
Mapamond
Statele Unite „vor continua să dicteze” deciziile noilor autorități din Venezuela, a susținut miercuri Casa Albă, în timp ce secretarul american al energiei a spus că Washingtonul va controla pe termen „nelimitat” exporturile de petrol venezuelean și va depune veniturile rezultate din aceste tranzacții în conturi controlate de SUA, relatează agențiile AFP și EFE.
4