ARAD. Care este povestea de dinaintea incidentului cu săbii de la mall? Se spune că pe vremea când Uțu „Împăratul” era liber, agresorului îi era teamă să iasă din casă ca nu cumva Rohozneanu să-i ceară taxă de protecție.
Se spune că agresorul ar fi fost umilit în repetate rânduri, sabia fiind arma cu care a decis să-şi facă singur dreptate.
Tânărul care a fost tăiat la braţ cu sabia a fost transportat în cele din urmă la un spital din Timişoara.
ARAD. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au efectuat o percheziţie la locuinţa unui tânăr de 22 de ani, suspectat de deţinere sau port de armă neletală. Percheziţia a fost realizată în baza unei autorizaţii emise de către Judecătoria Arad.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.