ARAD. Vernisajul expoziţiei „Darul Iconarului” a deschis seria maniferstărilor din cadrul Festivalului de Artă Sacră şi Spiritulalitate Românească „Filocalia”, festival consacrat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, organizat in perioada 4-13 aprilie .
Evenimentul, ajuns la cea de a doua ediţie, se va desfăşura în perioada 4-13 aprilie, la Arad.
ARAD. Prima ediție a Festivalului de artă sacră ”Filocalia”, o „expoziţie de icoane făcătoare de minuni, care au plâns”, va rămâne deschisă, la Galeria Delta, până în data de 26 mai.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2