Reșița. Recent, a avut loc competiția șahistă: ZIUA EUROPEI. La acest eveniment șahistic de excepție au participat 47 de sportivi din localitățile: Reșița, Timișoara, Caraș Severin, Valea Jiului - Petroșani, Arad și Lipova.
ARAD. Comunitatea evreilor din Arad a sărbătorit 66 de ani de la crearea statului Israel (și) printr-un concurs de șah rapid, la care au participat 30 de concurenți.
ARAD. Zilele trecute a avut loc etapa a cincea a Campionatului județean de șah blitz, una care i-a revenit luiRodel Rujan (Șah Club Vados).
ARAD. Recent, la clubul Vados a avut loc prima ediţie a Cupei familiilor şahiste, competiţie cu echipe formate din două persoane, membri ai aceleiaşi familii. A fost o atmosferă relaxată, placută, unde copiii şi părinţii au împărtăşit pasiunea comună pentru sportul minţii. Au participat 20 de familii cu copii de la 5 la 15 ani, cei mici jucând între ei la prima masă, iar adulţii pe masa a doua.
LIPOVA. Competiția se va desfășura la Centrul Recreativ (fosta Casa Armatei) Lipova, pe parcursul a 9 runde, sistem Elvețian, timp de gândire: 15 min/jucător/partida + 3 secunde increment/mutare!
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4