SÂMBĂTENI. Două autospeciale şi opt pompieri au intervenit la un incendiu produs la o casă din Sâmbăteni. Acoperişul ardea cu violenţă, iar focul a ajuns şi la două camere ale anexei. Imobilul era lipit de casa parohială şi exista riscul ca flăcările să se extindă.
SÂMBĂTENI. Două autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad şi una de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la anexa unei case din Sâmbăteni.
SÂMBĂTENI. Un tânăr de 23 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a intrat cu maşina într-un camion.
PĂULIȘ. A zburat cu 251 km/h cu motocicleta între localitățile Păuliș și Sâmbăteni. Cel puțin cu atât a fost înregistrat motociclistul de aparatul radar amplasat pe DN7.
Încă o tragedie pe DN7, la intrarea în Sâmbăteni, în curba periculoasă care a făcut şi alte victime. Din informaţiile pe care le deţinem momentan, un Porsche s-a rupt efectiv în două, după ce – potrivit martorilor - a intrat pe contrasens într-un Opel Zafira. Cei trei pasageri din Opel, un tată şi cei doi copii, de şase, respectiv nouă ani, au fost transportaţi la spital cu SMURD-ul, doctorii de la Judeţean procedând de îndată la efectuarea de tomografii. Se pare că micuţii au scăpat fără probleme, iar tatăl are doar răni uşoare.
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Local
Vânători din țară și din străinătate s-au întâlnit duminică, la Lipova Băi, la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Vânătorilor. Concursurile de ceaune și de câini de vânătoare, evaluarea trofeelor și muzica populară au făcut parte din programul zilei.
Advertorial
Cumpărarea bradului artificial înainte de aglomerația sezonului îți oferă acces la mai multe modele, dimensiuni și niveluri de preț. În noiembrie și decembrie, cele mai căutate produse se vând rapid, iar alegerea ajunge să fie dictată de stocul disponibil ramas. O comandă plasată din timp îți permite să pregătești decorul fără grabă.
Local
Programul Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad, ediția 2026, aduce 14 spectacole de teatru și muzică în fața publicului arădean.
Mapamond
Un bărbat a fost grav rănit la piept de un glonț tras de un agent al Autorității americane pentru imigrație și vămi (ICE), în timpul unei urmăriri în Austin, capitala statului Texas, transmit luni Reuters și AFP.
Advertorial
Cererea pentru o Biblie în engleză vine, de cele mai multe ori, din motive foarte diferite: unii cititori vor să studieze textul biblic în limba în care au fost scrise majoritatea comentariilor și resurselor teologice moderne, alții caută o ediție pentru un membru al familiei stabilit în străinătate, iar alții pur și simplu preferă claritatea anumitor traduceri englezești, comparativ cu variantele disponibile în limba română. Indiferent de motiv, alegerea potrivită depinde de câteva criterii clare, ușor de urmărit chiar și de cineva care nu este familiarizat cu piața de carte biblică englezească.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni și dus acasă, unde anchetatorii efectuează percheziții într-un dosar de înșelăciune, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
3