Relaţiile de prietenie dintre Marius Vizer şi
Sandu Ion ar putea salva gruparea de Liga II, Liberty
Salonta de la desfiinţare.
Cel mai în măsură de a clarifica situaţia jucătorilor pe care CS Atletico i-a vândut omului de afaceri arădean, Sandu Ion, nu poate fi decât managerul clubului specializat în creşterea copiilor şi juniorilor, Alexandru Meszar.
Numai în pielea preşedintelui „Bătrânei Doamne”, Giovanni Catanzariti, n-am vrea să fim în aceste zile.
Atmosfera inflamată din jurul UTA-ei s-a accentuat în ultimele ore, odată cu demersul omului de afaceri arădean Sandu Ion, care a solicitat, în scris, clubului fanion al Aradului ca jucătorii - zece la număr - aflaţi sub contract cu el să se reîntoarcă de urgenţă la Gloria.
Absenţa lui Ionuţ Popa de pe banca tehnică a UTA-ei în amicalul de duminică seara a dat undă verde speculaţiilor.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
2