ARAD - Echipajele celor două unităţi şcolare au ocupat primul loc la faza municipală a concursului organizat de Crucea Rosie.
Direcţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimenterlor se pregătesc de concursuri. Este vorba de nu mai puţin de 16 judeţe, printre care şi Aradul, care îşi caută director executiv adjunct. Anunţul a fost făcut de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, iar examenele vor avea loc la începutul lunii septembrie, în Capitală. Potrivit anuţului, concursurile se organizează ca urmare a vacantării posturilor în cauză.
ARAD. „Sanitarii pricepuţi” de la Liceul Teoretic din Sebiş vor reprezenta judeţul Arad la faza naţională a concursului de acordare a primului ajutor, organizat de Crucea Roșie. Echipajul sebişean va merge în august la Poiana Pinului (Buzău) după ce a câştigat locul I la categoria „gimnaziu” a fazei judeţene a concursului ce a avut loc, ieri, la Sala Polivalentă.
Liceul Pedagogic a obţinut locul I, atât la gimnaziu, cât şi la liceu, la faza municipală a concursului de acordare a primului ajutor, organizat de Crucea Roșie Arad.
Echipajul arădean de Cruce Roşie a reuşit să obţină locul II în cadrul concursului naţional.
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
ARAD. Deşi am avut parte de câteva zile destul de friguroase în această toamnă, caloriferele din casele celor care se încălzesc de la CET au rămas reci până acum.
Pregătește-te pentru sezonul rece cu un Ford care îți oferă confort, tehnologie și plăcerea de a conduce! De Black Friday, Ford Puma și Ford Kuga vin cu oferte speciale, avantaje care fac diferența și beneficii care îți încălzesc iarna.
Un centru multifuncțional, care va include spații administrative și de locuire în regim intern, este propus pe un teren de peste 7.000 de metri pătrați din municipiul Arad. Investiția aparține Fundației Creștine R.C.E. Speranța Copiilor.
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.
1
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).