Copreşedintele USL Arad, Dorel Căprar, a stabilit o relaţie specială cu oamenii de pe Valea Mureşului. Le ştie problemele şi se implică pentru rezolvarea lor!
SÂNTANA. Primarul Tomuţa s-a adresat în acest sens Ministerului Sănătăţii şi DSP Arad, dar nu a primit niciun răspuns.
ARAD. „Pandurii” lui Dinu Donca continuă să uimească în Liga IV la fotbal, spre imensa satisfacţie a preşedintelui Ovidiu Nadiu, care a „înrămat” clasamentul acestui debut de sezon.
SÂNTANA. „Cine e pe primul loc, Sântana e” – a dat tonul, în tribunele mai pline ca niciodată, preşedintele Ovidiu Nadiu, la finalul partidei pe care Unirea din localitate a câştigat-o într-o manieră clară, scor 5-0, împotriva Victoriei Zăbrani.
SÂNTANA. Un bărbat de 74 de ani a fost lovit, pe când se pregătea să traverseze strada pe trecerea de pietoni, de o remorcă care s-a desprins în timpul mersului.
UT Arad
Liniștea acestei nopți a fost spartă de o veste absolut cutremurătoare: Radu Mărginean a murit, la vârsta de doar 43 de ani. UTA este în doliu, fotbalul este în doliu, Aradul este în doliu!
Ştiri sportive
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc.
România
Președintele Nicușor Dan și-a publicat, marți seara, declarația de avere, în care este trecută și lista cu donatori din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025.
Local
Județul Arad rămâne în coada clasamentului regional într-un an al notelor de 10 depline dispărute. Județul are un procent de mediu mai mari de 5 cu șase puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat la nivel național.
5
România
Președintele AUR, George Simion, îl „somează” pe șeful statului să desemneze săptămâna aceasta o persoană care să formeze noul Guvern și anunță că începe demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan.
ARADON Sport local
BUZĂU. Zilele trecute, fetele din secția de tenis de masă de la CS Municipal Arad (antrenor Cristian Dodean) au luat parte la „Paleta de Argint”, competiție tradiţională rezervată copiilor cu vârste de până de 10 ani.
Local
Evenimentul de lansare a volumului a oferit publicului privilegiul de a dialoga cu autorul și de a asculta reflecțiile invitaților asupra unei cărți care îmbină memoria personală cu istoria unei comunități.
Local
Reprezentanții ISU Arad precizează că scopul exercițiului a fost verificarea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv industrial.