Un bărbat a fost depistat de poliţiştii, conducând beat criţă pe drumurile din Sântana.
Sântana. Patru echipe și peste 50 de copii au participat, marți, la Campionatul județean de fotbal în sală, care a ajuns la ediția a III-a.
ZĂBRANI. După două meciuri slabe, Victoria a reuşit să câştige ultima partidă a sezonului în detrimentul unei echipe, Unirea Sântana, disciplinată tactic, dar firavă şi fără vervă ofensivă.
ARAD. Dorel Căprar, președintele PSD Arad are un nou sediu parlamentar în Sânatana. Vineri a avut loc inaugurarea cabinetului care, în opinia deputatului, îl va ajuta să fie mai aproape de oamenii care l-au votat.
Baba Mărioara şi moş Pătru din Sântana simt că le e tot mai greu să-şi crească cei doi nepoţi.
Ştiri sportive
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc.
România
Președintele Nicușor Dan și-a publicat, marți seara, declarația de avere, în care este trecută și lista cu donatori din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025.
România
Președintele AUR, George Simion, îl „somează” pe șeful statului să desemneze săptămâna aceasta o persoană care să formeze noul Guvern și anunță că începe demersurile pentru suspendarea lui Nicușor Dan.
ARADON Sport local
BUZĂU. Zilele trecute, fetele din secția de tenis de masă de la CS Municipal Arad (antrenor Cristian Dodean) au luat parte la „Paleta de Argint”, competiție tradiţională rezervată copiilor cu vârste de până de 10 ani.
Local
Evenimentul de lansare a volumului a oferit publicului privilegiul de a dialoga cu autorul și de a asculta reflecțiile invitaților asupra unei cărți care îmbină memoria personală cu istoria unei comunități.
Local
Reprezentanții ISU Arad precizează că scopul exercițiului a fost verificarea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv industrial.
Local
Sute de oameni au participat la două zile de spectacole, încheiate cu recitalul susținut de Rareș și un impresionant foc de artificii.
1
ARADON Sport local
ELBASAN. Cea de-a 33-a ediție a Campionatelor Balcanice de tenis de masă a avut loc, recent, la Elbasan (Albania) și a reunit sportivi din țările membre ale Uniunii Balcanice de Tenis de Masă, la categoriile U19 și U15, feminin și masculin.