ARAD. Consilierul municipal Ionel Ciupe a transmis un mesaj “neutru, apolitic şi eminamente creştin” tuturor acelora care, în această Săptămână Mare, “înţeleg să-şi purifice sufletele şi să se gândească la cei mai oropsiţi decât ei”, dar şi “colegilor din lumea politică, indiferent de coloratură, care se pregătesc pentru o campanie tumultuoasă, în care se va lucra, gândi şi scrie cu intoleranţa pe genunchi”.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.
Local
Compania de Apă a început lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Păstorului, din municipiu.
Local
IPJ Arad anunță că au fost luate o serie de măsuri pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe perioada iernii.