PECICA. Primăria Oraşului Pecica, Consiliul Local şi Casa de Cultură organizează duminică după-amiază cea de a doua ediţie a Zilei Satului Turnu, iniţiativă care s-a bucurat de apreciere anul trecut în rândul localnicilor.
INEU. PSD Ineu a oferit, recent, o recepţie cadrelor militare în rezervă, cu ocazia Zilei Eroilor şi Zilei Rezervistului militar. Aproximativ 200 de foste cadre militare au au depănat amintiri şi s-au bucurat de această acţiune.
Lipova. 1 Iunie-Ziua Internaţională a Copilului, a fost sărbătorită la Lipova printr-o paletă largă de acţiuni care au cuprins obişnuitele desene pe asfalt, curse de biciclete, concursuri şi jocuri sportive, dar mai ales o mulţime de cadouri pe care le-au primit toţi copiii participanţi.
Lipova. Sărbătoarea Înălţării Domnului-Ispasul, care este şi Ziua Eroilor Neamului Românesc, a fost sărbătorită cu fast la Lipova şi la Păuliş. De aceasta s-au îngrijit primăriile celor două localităţi, garnizoana Lipova, Protopopiatul Ortodox Lipova, filialele judeţene şi locale ale ANVR, ANCE şi ANCMRR, şcolile, Poliţia şi Jandarmeria.
ARAD - Biserica îi prăznuieşte mâine, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena.