ARAD. Primarul Gheorghe Falcă și responsabilii serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei s-au întâlnit vineri dimineață cu reprezentanții asociațiilor locative din municipiu. Întâlnirea de la Primărie a fost organizată în parteneriat cu ULAL Arad pentru a discuta teme de interes pentru asociațiile de proprietari.
Într-o zi blândă de septembrie ., plină de farmecul toamnei, orașul Pâncota a fost din nou în sărbătoare.
Sărbătoarea naţională a contabililor a fost una specială cu trofee, premii şi diplome.
ARAD. Ultima zi din luna mai e ziua vecinilor. O sărbătoare europeană la care muncipiul Arad a aderat în 2009. De atunci arădenii au o cel puţin o zi pe an în care pot sărbători cu vecinii la o mică gustare şi un pahar de bere, ziua lor, a vecinilor.
ARAD. Jandarmii arădeni vor asigură ordinea la Sărbătoarea Vinului în Podgoria Aradului.
România
Scumpirile nejustificate la alimentele de bază au intrat în vizorul Antifraudei, care a sancționat comercianții cu aproape 18 milioane de lei în doar câteva luni.
România
Specialiștii din domeniul medical sunt sfătuiţi să raporteze autorităţilor apariția pe piață a unor siropuri de tuse care ar fi dus la moartea mai multor copii în India.
Local
Consiliul Județean Arad anunță că va edita o carte despre Valentin Voicilă, unul dintre liderii evenimentelor din 1989, de la Arad.
România
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei a declarat, joi, pentru AGERPRES, că și-a depus demisia din funcție, decizia sa urmând să intre în vigoare începând cu data de 28 decembrie 2025.
România
Prețul lemnului va crește semnificativ de la începutul anului viitor, în timp ce autoritățile avertizează că neactualizarea valorii ar crea probleme în justiție și fiscalitate.
România
Premierul Ilie Bolojan și-a reiterat convingerea că persoanele cu dizabilități ar trebui să plătească impozit local, pentru a susține dezvoltarea infrastructurii în comunitățile în care trăiesc.
2
ARADON Sport local
Micuții elevi ai Liceului Teologic Penticostal Arad, coordonați de prof. Daniel Lazăr, și-au demonstrat talentul și ambiția la Cupa „Moș Crăciun" la fotbal, prima lor competiție.