ARAD. Campionatul Ligii I e destul de strâns, poate cu câteva excepții, la primele două locuri, respectiv ultimele două locuri. Apoi, este „căscată” o gaură între locurile 9 și zece, iar antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint spune că primele nouă clasate se vor bate pentru cele șase locuri de play-off. Însă, se gândește la alte două formații care pot bate la porțile play-off-ului.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.