aradon.ro Web analytics


Celebrul schior Bode Miller a anunţat că va participa la US Open National Playoffs în încercarea sa de a obţine un loc pe tabloul calificărilor al ultimului Mare Şlem al anului competiţional de tenis, US Open.
Frumoasa Paris Hilton avea nevoie de o vacanţă... Aşa că şi-a făcut bagajele, şi-a luat iubitul de braţ şi a plecat la schi în Aspen, o celebra staţiune montană din Colorado, SUA. Paris Hilton (III)
Campioana mondială austriacă la schi alpin Renate Goetschl a anunţat, ieri, că este însărcinată şi că se retrage din sportul de performanţă.
Peste o sută de schiori vârstnici se vor întrece, în acest sfârşit de săptămână pentru câştigarea Cupi Veteranilor la Schi. Competiţia se adresează persoanelor de peste 35 de ani şi constă în schi alpin, fond şi concurs pe doage.

Local

9,61 pentru managerul Bogdan Costea
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Local

Primăria, iluminată în mov de Purple Day 2026
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.

Local

A murit cel mai longeviv voluntar al Crucii Roşii
Magda Pintiliescu a fost un exemplu de umanitate, modestie și devotament. A activat peste 50 de ani în cadrul filialei CR Arad. 1

Local

POLITIC. O zi „în umbra” primarului, la Curtici
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.

ARADON Sport local

Aradul, gazdă a CN de Baschet în Fotoliu Rulant
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.

Local

Foto. Ziua Poliției, marcată la Teatrul Clasic
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române. 1

Local

În arest după ce a condus beat și fără permis
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada

Local

175 de pacemakere implantate la Spitalul Județean Arad
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.

România

România, exemplu de creștere a capacității interne de implementare a hotărârilor CEDO în 2025 (raport)
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.