ARAD. Miercuri, de la ora 14,00, mare şedinţă de Consiliu Local la Chişineu Criş, unde, în urma jocurilor politice, majoritatea s-a schimbat, PSD rămânând în inferioritate, cu 7 voturi faţă de 8 câte au oponenţii.
ARAD. Înfrângerea cu punct bonus, scor 2-3, a voleibaliștilor echipei din Bistrița în deplasarea de la Câmpia Turzii, a coborât gruparea UVVG ProVolei Arad pe ultimul loc în ierarhia seriei de vest a Diviziei A2 la volei masculin. Astfel, elevii lui Radu Sabău nu vor întâlni, conform așteptărilor, pe CSU Timișoara, ci se vor duela în prima fază din play-off cu lidera „U”
ARAD. În urma ieşirii UDMR de la guvernare, organizaţia arădeană a rămas o perioadă tot cu doi secretari de stat, respectiv Horvath Levente, fost subprefect al Aradului şi Kiraly Andras, fost preşedinte al UDMR Arad, fost deputat.
ARAD. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad informează că s-a desfiinţat punctul de lucru al instituţiei din Calea Radnei, nr. 288, urmând ca unica locaţie a ITM Arad să fie cea de pe strada Episcopiei, nr. 11 – 13 (lângă Teatrul de Marionete).
Cuvântul „schimbare” a fost folosit, de 25 de ani încoace, la toate scrutinurile electorale. Mai ales de către opoziţie. Acum, pedelisto-liberalii sug acest cuvânt ca pe o bomboană, vorba unui personaj principal din piesa de teatru „Puterea şi adevărul”.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.