aradon.ro Web analytics


ARAD. Patru probe au avut de trecut reprezentantele sexului frumos care au dorit să participe la faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, disciplina tetratlon şcolar. S-au găsit destule amatoare, 19 echipe prezentându-se la start.

ARAD (MEDIAFAX) – Un elev în vârstă de 16 ani din Arad a fost rănit la cap şi dus la spital după ce s-a bătut într-o pauză cu un fost coleg de şcoală. Incidentul a avut loc marţi într-o sală de clasă de la Grupul Şoclar „Csiki Gergely” Arad.

ARAD. Ofiţerii de poliţie ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-a întâlnit cu elevii Şcolii Generale „Iosif Moldovan” Arad, pentru a-i preveni să nu ajungă victime ori autori ai unor infracţiuni.

Municipalitatea a montat la Şcoala Internaţională Cluj alte panouri de baschet în cadrul programului "Să creştem sănătos", program demarat de Federaţa Română de Baschet care are ca scop dotarea şcolilor şi grădiniţelor cu panouri de baschet. Jucătorii de la U-Mobitelco le-au fost alături copiilor şi i-au învăţat cum să arunce corect la coş.

Două controale ale aceleiaşi instituţii, Corpul de Control al Ministerului Educaţie, în aceeaşi şcoală, Şcoala Generală nr.5, care au vizat aceeaşi problemă şi două rapoarte diametral opuse.

România

Băsescu: Tandemul Trump - Putin a fost bătut măr de poporul maghiar
Tandemul Donald Trump - Vladimir Putin, a fost bătut măr de poporul maghiar, a afirmat luni fostul președinte Traian Băsescu, referindu-se la câștigarea alegerilor parlamentare din Ungaria de către Peter Magyar.

Mapamond

Președinta Comisiei Europene, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că este pregătită să lucreze cu câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, pentru a debloca miliarde de euro din fondurile UE de îndată ce noul guvern de la Budapesta își va prelua mandatul, transmite DPA.

Mapamond

Nicio țară nu are dreptul de a bloca strâmtoarea Ormuz, afirmă șeful agenției maritime a ONU
Șeful agenției maritime a ONU a declarat luni că nicio țară nu are dreptul de a bloca navigația în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA și Iran, relatează AFP.

Mapamond

Salvini acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orbán prin înghețarea fondurilor pentru Ungaria
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar, Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.

Mapamond

Peter Magyar: Guvernul Tisza va fi „cabinetul tuturor ungurilor”

Local

Beat și fără permis, a intrat într-un cap de pod
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.  2

Mapamond

Armata iraniană: Blocada navală americană este „ilegală” și constituie un act de „piraterie”
Armata iraniană a afirmat luni că blocada navală americană, care urmează să înceapă mai târziu în cursul zilei, este „ilegală” și constituie un act de piraterie, avertizând totodată că niciun port din Golf nu va fi în siguranță dacă porturile sale sunt amenințate, relatează AFP. 4

România

Premierul Bolojan l-a felicitat pe Peter Magyar: Vă dorim un mandat de succes!
Premierul Ilie Bolojan l-a felicitat luni pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile parlamentare din Ungaria, subliniind că așteaptă cu nerăbdare consolidarea în continuare parteneriatului strategic cu accent pe cooperarea economică și sectorială. 3

ARADON Sport local

Şah Club Vados Arad are doi campioni naţionali!
OLIMP. În staţiunea de la malul Mării Negre, clubul arădean condus de Alin Câmpeanu şi-a (re)confirmat valoarea, obţinând rezultate remarcabile la Campionatele Naționale de şah ale României pentru Copii și Juniori 2026.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.