Zvonul că şcoala generală din Micălaca ar putea fi comasată cu Liceul CFR i-a scos, în cele din urmă, pe profesori şi părinţi în stradă. Dascălii sunt hotărâţi să facă tot posibilul pentru a opri mutarea elevilor de liceu în clădirea şcolii generale. La fel de hotărâţi par şi părinţii, care se tem că prezenţa liceenilor ar crea probleme celor mici. Aşa că au ieşit cu toţii în stradă, nu înainte de a-şi prezenta, aşa cum v-am anunţat deja, nemulţumirea lor în scris.
Proiectul reţelei şcolare pentru anul de studiu 2017-2018 a născut divergenţe. Prima dintre şcolile care iau atitudine vizavi de intenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad este Şcoala Gimnazială „Caius Iacob”, care refuză fuziunea cu Liceul Tehnologic „Caius Iacob”. În acest sens a trimis un memoriu-protest către ISJ Arad şi opinia publică, pe care îl redăm în cele ce urmează...
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite ar putea pune capăt atacurilor militare asupra Iranului în două-trei săptămâni şi că Teheranul nu trebuie să încheie o înţelegere ca o condiţie prealabilă pentru ca războiul să se oprească, relatează Reuters.
Mapamond
Iranul nu a luat încă o decizie cu privire la negocierile cu SUA, a declarat marţi într-un interviu pentru postul de televiziune qatarez Al Jazeera ministrul de externe iranian Abbas Araghchi, adăugând că ţara sa manifestă neîncredere în acest dialog, informează miercuri dpa.
Mapamond
La mai bine de 50 de ani de la sfârşitul programului Apollo şi de la ultimul zbor cu echipaj uman spre Lună, trei bărbaţi şi o femeie vor porni miercuri (joi, ora României) într-o aventură selenară de 10 zile, care va marca începutul unui nou capitol în istoria explorării spaţiale americane, relatează AFP.
Local
Proiectul în care sunt partenere șapte instituții din județul Arad continuă și în acest an școlar. O întâlnire din cadrul proiectului a fost găzduită, zilele trecute, de Forumul German din Arad.
UT Arad
ARAD. Până duminică nu mai e mult, dar Adrian Mihalcea încă suspină după unii dintre jucătorii săi. De ce? Pentru că nu sunt încă la antrenamente, abia ieri terminându-și treaba pe la loturile naționale.
Mapamond
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a pus sub semnul întrebării, mai mult ca niciodată, legătura transatlantică cu NATO, declarând marți că Statele Unite vor trebui să își „reexamineze” relațiile cu alianța militară atlantică odată ce războiul împotriva Iranului se va încheia, notează AFP.
2
Local
Un om de afaceri și important membru al PNL Arad a depus o cerere de organizare a unei dezbateri reale referitoare la jocurile de noroc.
1
România
Ministerul Justiției a anunțat, marți seara, că va organiza noi interviuri cu candidații care au primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot.
3