ARAD. „Nu am sperat vreodată că voi ajunge ziua aceasta, ziua în care campusul şcolar de la Nădlac va primit finanţarea necesară pentru finalizarea lucrărilor”, a exultat Vasile Ciceac, primarul Nădlacului, în momentul în care a semnat contractul pentru finalizarea campusului şcolar din oraşul de la graniţă.
CURTICI. 4 echipe au participat la primul turneu zonal, Curtici + Pecica, din Campionatul Județean de Fotbal, organizat de prof. Flavius Stoica.
Trebuie depusă la dosar în maximum două săptămâni. Altfel, se pierde dreptul la alocaţie.
Nu a fost făcută nici o propunere din județul Arad, așa că Ministerul Educației a trimis un profesor din județul Bihor.
ARAD. Campionatului Şcolar Judeţean la fotbal, pentru elevi nelegitimaţi din ciclul primar şi gimnazial, este, conform principalului organizator, prof. Flavius Stoica, „o competiție unică la nivel național”.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.