Potlogăriile lui Nicu Selejean şi a acoliţilor lui, în anii de domnie din fruntea fotbalului judeţean, ies la iveală, mai ceva ca ciupercile după ploaie. Disperat că ar putea pierde scaunul de preşedinte al AJF Arad în dauna „duşmanului de moarte” Mircea Toderici, octogenarul a decretat: liber la candidaturi. Strategia e simplă, cu cât mai mulţi pretendenţi, cu-atât mai disipate vor fi voturile.
În ultimul ceas, Giovanni Catanzariti a rezolvat printr-o (nouă) amânare litigiul cu Hidişan. Şi a salvat două puncte din clasament. Cu câteva sute de euro şi ...promisiunea de achitare a datoriei în două săptămâni. Motiv de împăunare şi declaraţii tupeiste, gen: „Îmi pasă de UTA”.
S-au născut din dorinţa de a reprezenta o alternativă la proiectul lui Ovidiu Şerban, în care, chipurile, arădenii nu-şi găseau locul. Ne-au vorbit despre o echipă de rugby a viitorului. Au convins nişte oameni de calibru în peisajul citadin să li se alăture demersului. Chiar dacă, nu puţini, au luat în derâdere ideea de a avea, în Arad, două echipe în sportul cu balonul oval.
„Lacrima lui Nelu Igna” a stârnit nemulţumirea – în parte, justificată – actualei conduceri a clubului UTA. Giovanni Catanzariti şi Dorin Stana ne-a pus la dispoziţie o listă întocmită de Gheorghe Vaczi, preşedintele Old Boys UTA, cu posesorii de abonamente gratuite la jocurile echipei fanion a Aradului. Abonamente pentru fostele glorii ale clubului. Vreo 35 la număr pentru actualul sezon.
Având susţinători în Venezuela, Canada şi Irlanda, cel mai iubit pământean din fotbalul judeţean a luat-o razna. Din prea multă dragoste pentru un fotoliu de preşedinte. Altminteri, nu înţelegem derapajele intelectualului octogenar.
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.