ARAD. Europarlamentarul Vlad Marius Botoș (USR) a transmis o scrisoare oficială primului ministru al României Nicolae Ciucă prin care îi solicita acestuia să susțină măsurile luate la nivelul Uniunii Europene, de izolare economică și financiară a Federației Ruse, prin rezilierea imediată a tuturor contractelor autorităților publice cu furnizori care sunt companii rusești sau cu acționariat rusesc.
Local
Pentru că vremea se încălzeşte, CET Hidrocarburi anunţă întreruperea furnizării energiei termice pentru încălzire.
Local
Clădirea abandonată, în care se aflau două persoane, a ars pe o suprafață de 50 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime.
Mapamond
Fostul ministru al apărării britanic, Ben Wallace, a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează vineri dpa.
Mapamond
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, la Beijing pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Ucrainei de către Rusia, informează Reuters şi AFP.
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.