ARAD. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a trimis o scrisoare deschisă tuturor parlamentarilor arădeni prin care solicită ajutorul acestora în investiţiile majore demarate la nivelul judeţului nostru.
ARAD. O altă guvernare, o nouă încercare, aceleași doleanțe. Sindicaliștii din cadrul Sindicatului Democratic din Învățământul arădean se alătură colegilor din alte federații sindicale pentru a solicita, pentru a nu știu câta oară, respectarea drepturilor salariaților din învățământ.
ARAD. Consilierul municipal Ionel Ciupe susţine că i-a scris primarului Gheorghe falcă o scrisoare, în care i-a solicitat „să ia imediat măsurile stabilite prin lege.
Ziua judo-ului mondial - 130 ani de activitate
Dragi Judoka,
Duminică, 28.10.
Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara a fost prezent la Arad în cea de-a treia seară a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic.
Local
Brazii naturali pentru Crăciun sunt din nou căutați în piețele din Arad, după ce ani la rând au fost utilizați mai ales cei artificiali, însă potențialii clienți se plâng că sunt mai scumpi față de anii trecuți, prețurile afișate fiind, în general, între 250 și 500 de lei.
Local
Evenimentele realizate în comunitate de către Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au ajuns, la sfârșitul săptămânii trecute, la Lipova.
Local
37 de elevi de la trei școli din municipiu și județ au participat la un altfel de atelier de Crăciun.
Local
Doi pietoni au fost accidentați in timp ce traversau strada, duminică seara. Unul dintre accidente a avut loc în zona Podgoria, iar celălalt la Piața Mică.
UT Arad
Acesta ar trebui sa fie obiectivul arădenilor în meciul cu ploieștenii.
România
Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal, a obținut 36,16% din voturi, la alegerile locale parțiale organizate duminică pentru Primăria Capitalei, câștigând fotoliul de primar general, arată datele publicate, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de votare (1.289 de secții).
România
Ciprian Ciucu, candidatul Partidului Național Liberal, a obținut 39.081 voturi (32,5%), în Sectorul 3 al Capitalei, la alegerile locale parțiale organizate duminică pentru funcția de primar general al municipiului București, arată datele publicate, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea voturilor din toate secțiile de pe raza sectorului, adică 294 de secții.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 07-12-2025 sunt următoarele: