ARAD - Într-o scrisoare adresată preşedintelui Asociaţiei Răniţilor şi Urmaşilor celor Decedaţi în decembrie 1989 (ARUD 89) Arad, d-na Doina Nan, Preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, dă asigurări că va sprijini iniţiativa privind conferirea titlului de „Mamă de erou martir” tuturor mamelor eroilor căzuţi în Revoluţie.
CLUJ-NAPOCA. Preşedintele Academiei Române a
transmis joi o scrisoare deschisă candidaţilor la
preşedinţia României cerând
protejarea patrimoniului natural şi cultural de la
Roşia Montană, iar în replică
reprezentanţii Roşia Montana Gold Corporation au
invitat Academia să participe la un grup comun de
lucru.
ARAD - Biroul Parlamentar al deputatului PSD, Ciprian Luca
i-a înmânat, la Arăneag,
preşedintelui Traian Băsescu, o scrisoare prin
care parlamentarul protestează împotriva
poziţiei pe care preşedintele şi consilierii
săi, domnii Lăzăroiu şi Avramescu, o au
faţă de presă, pe care o consideră un
pericol pentru democraţie. Scrisoarea
ARAD - Biroul Parlamentar al deputatului PSD, Ciprian Luca
i-a înmânat, la Arăneag,
preşedintelui Traian Băsescu, o scrisoare prin
care parlamentarul protestează împotriva
poziţiei pe care preşedintele şi consilierii
săi, domnii Lăzăroiu şi Avramescu, o au
faţă de presă, pe care o consideră un
pericol pentru democraţie. Scrisoarea
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
România
Un complet de la Tribunalul București a respins, luni, contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
2
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Local
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost arestate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Local
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
5
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
11