INEU. Două echipe tinere, poate cele mai tinere din campionat, CS Ineu și Pandurii II Tg. Jiu, au remizat, 1-1, la capătul unui meci deschis, cu destule faze de poartă.
HUNEDOARA. Al treilea rezultat pozitiv al returului pentru CS Ineu. Remiza albă de la Hunedoara îl mulţumeşte pe Cristi Sculici, tehnicianul „alb-albaștrilor” recunoscând că portarul Bujor (a apărat o lovitură de pedeapsă în debutul jocului), barele şi neşansa gazdelor i-au ajutat să păstreze tabela imaculată.
Ineuanii sunt pe val: șase puncte din șase posibile. Antrenorul Cristi Sculici (foto) îndeamnă însă la modestie.
Ineu. Sâmbătă, la ora 15, la concurență cu meciul UTA-ei de pe teren propriu, la Ineu, elevii lui Cristi Sculici (foto) întâlnesc Mama Mia Becicherecu Mic.
INEU. Patru jucători a legitimat în această iarnă gruparea fotbalistică de Liga III, CS Ineu. Au ajuns sub comanda lui Cristi Sculici: portarul Bujor (FC Caransebeş), mijlocaşul A. Crişan (FC Bihor) şi reactivaţii Voştinar şi Maşniţă. În privinţa obiectivului, zărăndanii ţintesc o clasare cât mai sus, superioară locului (9) ocupat în clasamentul Seriei a IV-a la jumătatea sezonului.
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.