aradon.ro Web analytics

Cererea Comisiei Europene ca statele UE să-şi majoreze contribuţiile la bugetul comunitar este „inacceptabilă”, a declarat marţi premierul ungar Viktor Orban, care a estimat că nu există niciun control asupra fondurilor ce ar urma să fie oferite Ucrainei din aceste contribuţii suplimentare, relatează agenţiile EFE şi MTI.
În cursul zilei de ieri, Comisia Buget-Finanțe, activități economice și cea de Urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și turism s-au întrunit pentru a discuta inițierea Regulamentului privind stabilirea condițiilor de majorare a impozitului pentru clădirile/terenurile neîngrijite și terenurile agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv de pe raza municipiului Arad. Consilierii PSD s-au împotrivit acestei inițiative.

Mapamond

Cel puţin opt state din UE susţin o repatriere a refugiaţilor sirieni, anunţă Ciprul
Ciprul a anunţat vineri că face parte dintr-un grup de cel puţin opt state membre ale Uniunii Europene care doresc să fie create zone de securitate în Siria pentru a permite repatrierea refugiaţilor care au fugit din cauza războiului din ţara lor, transmite AFP.

Local

Accident mortal în Arad. Un tânăr de 26 de ani a accidentat mortal un bătrân de 87 de ani
Accidentul s-a petrecut vineri seara, în jurul orei 22:00, în municipiul Arad pe strada Voinicilor. Din primele cercetări la volanul mașinii era un tânăr de 26 de ani din Vladimirescu.

Local

FOTO | 105 ani de administrație românească în Arad
Ziua Administrației Arădene a fost marcată în Piața Catedralei cu o defilare, ridicarea drapelului pe catarg, dar și mai multe concerte. Totul a culminat cu un foc de artificii. 6

Mapamond

Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru artilerie, consemnează agenţia EFE. 3

Local

FOTO. Fântâna din Piața Catedralei a fost avariată de o mașină a pirotehniștilor
Incidentul s-a produs cu puțin înainte de începerea manifestărilor pregătite pentru a marca Ziua Administrației Arădene. 16

Local

Accident cu trei mașini între Horia și Șiria. Doi tineri de 18 ani au ajuns la spital
5

Local

FOTO | Feeria florilor, în Piața Avram Iancu
FlorAR s-a deschis vineri, 17 mai, fiind o feerie de culori, artiștii floriști venind cu zeci de mii de fire de flori și plante în aranjamente dintre cele mai inedite. 2

Local

Șapte migranți urcați în avion de cei de la Imigrări
Polițiștii de la Imigrări din Arad au condus sub escortă șapte migranți prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din România. 4

Local

Invitație la Maibaumfest Sântana
Secția cu predare în limba germană a Liceului Tehnologic „Ștefan Hell” din Sântana invită publicul la Maibaumfest – Sărbătoarea Pomului de Mai. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.