Şcoala arădeană de judo şi-a (re)confirmat valoarea în ultimele competiţii pe tatami. Astfel, la finala Campionatului Naţional de judo U23 de la Turnu Severin s-au obţinut trei medalii. Marc Boldiş (Victoria Nădlac) a devenit vicecampion naţional, în timp ce Robert Nagy (CSU Arad) şi Kinga Bleicziffer (CSM Arad) au cucerit bronzul. Pe locul 5 s-au regăsit: Casandra Rusniac (CSM Arad), David Nagy (CSŞ Gloria), Emeric Bogoş şi Daniel Mraz (ambii CSU).
Bilanţ sportiv pentru studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din cadrul UAV Arad, care au fost foarte activi în prima jumătate a anului 2015, participând la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale.
Local
Controalele au vizat modul de desfacere și comercializare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale în târguri, piețe agroalimentare și magazine.
Local
MuseumArad Reenact Fest, ediția a II-a, va „îmbrățișa” Noaptea Muzeelor de anul acesta, ce se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2024.
Local
Un grup de elevi ai Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” a participat la un stagiu de pregătire practică în Granada, Spania, în cadrul unui proiect Erasmus+.
Local
144 de convenții au fost încheiate de AJOFM Arad pentru 151 de persoane subvenționate.
Local
Ceremonia de înființare a Scaunului Cavaleresc Arad, parte a Orto Equestris Vini Europae, va avea loc pe 18 mai și va cuprinde și o defilare a cavalerilor, în centrul Aradului.
1
Local
Întâmplarea s-a petrecut anul trecut, la începutul lunii martie, însă abia acum făptașii au fost trimiși în judecată de Judecătoria Ineu.
Local
Gospodărirea Comunală Arad a anunțat că timp de câteva zile accesul auto în cimitirul Gai va fi restricționat.