SEBIŞ. În formula: Şoltesz – Jude (min. 27, Mînecan), Albert, Morariu (min. 80, Moise), Neacşu – Dobricean, Bozian, Coţan, Beuran (min. 71, Balint) – Mândruşcă (min. 82, Miron), Blănaru, echipa pregătită de Mihai Petcuţ a bifat a treia victorie din actualul sezon, 3-0 (goluri: Dobricean-2 şi Bozian), cu Unirea Jucu.
ARAD. Optimile Cupei României la fotbal, faza judeţeană, ediţia 2014-2015, a produs, miercuri, două surprize. Performerele vin din eşalonul V şi se numesc Şoimii Lipova şi Naţional Sebiş II, echipe care au eliminat grupări de Liga IV.
SEBIŞ. Aşa se întâmplă când alergi după trei iepuri şi gândurile îţi zboară spre o funcţie la care nici nu îndrăzneai să visezi în urmă cu câteva luni. Pierzi bătălii importante. În cazul de faţă vorbim despre tehnicianul echipei Şoimii Pâncota, învins de omologul său de la Naţional Sebiş, Mihai Petcuţ (foto). Chiar şi în condiţiile în care adversarii au jucat aproape o repriză cu un om în minus.
SEBIŞ. Ceea ce părea doar o dorinţă a preşedintelui onorific Gheorghe Feieş a devenit realitate. Ionuţ Popa a acceptat provocarea de a deveni director tehnic al echipei Naţional Sebiş, având ca obiectiv accederea în Liga II.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.