BUCUREŞTI. Ajunsă în turul III al Cupei României la fotbal, Şoimii Pâncota îşi doreşte un parcurs cel puţin la fel de bun ca-n precedentul sezon, când a fost eliminată în 16-imile competiţiei.
Sebiş Enduro Challenge 2013 va avea, în acest week-end, o nouă etapă. Cea mai interesantă probă este programată mâine, în centrul oraşului Sebiş, doi piloţi urmând să străbată concomitent un traseu presărat cu un număr de peste 20 de obstacole artificiale!
Mai multe cartuşe de infanterie au fost descoperite, astăzi la Sebiş şi la Pecica.
SEBIŞ. Nu s-a oprit pentru a se asigura şi a fost izbit în plin de trenul care circula între Brad şi Arad. Accidentul s-a produs duminică dimineaţa la trecerea peste calea ferată între Sebiş şi Bârsa.
Trenul care circulă pe ruta Arad-Brad a lovit o Dacia Logan în această după masă. Potrivit IPJ Arad, femeia care conducea maşina nu a oprit la trecerea cu calea ferată deşi se apropia trenul.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a lansat marți noi critici la adresa liderului social-democrat Sorin Grindeanu, susținând că „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării și al oamenilor cinstiți”.
România
O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată, în noaptea de luni spre marți, de radarele Ministerului Apărării, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
1
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
1
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
2
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.